joi, 11 octombrie 2012

Paste alla matriciana

Intotdeauna pastele sunt salvarea mea in bucatarie! Dupa o zi foarte ocupata, cand nu am timp prea mult de stat in bucatarie, pastele sunt solutia perfecta.
Se fac foarte rapid si oricare ar fi combinatia, sunt delicioase!
Ingrediente pentru 2 persoane:
aproximativ 200-250 gr paste spaghetti
5-6 felii de bacon sau pancetta
o ceapa
o conserva rosii cuburi in suc propriu
1/2 pahar de vin alb (normal, de masa)
1ardei rosu iute sau un varf de lingurita de peperoncino
busuioc verde
sare si piper negru dupa gust
parmezan proaspat ras


Incepem prin a taia bacon-ul cubulete, apoi il punem la prajit intr-o tigaie incapatoare. Nu avem nevoie de ulei sau unt, pt ca acesta este deja gras si va lasa propria grasime. 


Cand baconul (sau pancetta) este gata, il dam deoparte si in grasimea ramasa, calim ceapa pana aceasta devine transparenta. 

Intre timp intr-o oala punem apa pentru a fierbe pastele. Adaugam 2 linguri de ulei de masline si sare. Lasam pe foc pana ajunge apa la punctul de fierbere, moment in care adaugam pastele. Eu le fierb intotdeauna exact timpul care este pus pe ambalaj, pentru ca imi plac "al dente". Mai mult le da un gust de tocanita. :D

Adaugam din nou baconul si vinul si lasam pe foc pana vinul se reduce la jumatate. In acest timp se evapora si alcoolul. Asta dureaza in jur de 3-4 minute la foc mediu.


Tot la foc mediu adaugam si rosiile. Mentinem la foc mic 8-10 minute. In acest timp si pastele noastre ar  trebui sa fie fierte si scurse.  In sos adaugam busuiocul tocat mare si cateva frunze intregi (pastram cateva si pentru decor), precum si sare si piper negru dupa gust.


Arata bine! Nu-i asa?!
Ramane sa amestecam pastele cu sosul si sa asezam farfuriile! Parmezanul ras nu poate lipsi!
Que aproveche amig@s!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu